PediDuck

De ce să păstram dinții de lapte pe arcadă până când dinții definitivi le vor lua locul?

Salut, numele meu este Dona, sunt medic dentist de aproape de 20 de ani. Am început să lucrez încă din primul an, de după facultate cu copii, dăndu-mi seama că acesta este universul în care îmi doresc să mă învărt. De ce? Pentru că încă cred în educație sanitară și în prevenție mai ales în primii ani de viața și nu în ultimul rând că, copii chiar reprezintă entității pure de care noi adulți în fuga noastră prin viață ne îndepărtăm.

Voi scrie real, fară înfloriri, cu suport științific însă, dar și însoțit de experința clinică căpătată prin munca directă cu micii pacienți.

De ce educație sanitară privind cavitatea orală ?

Pentru că informația uneori este scrisă doar pe înțelesul specialistului, pentru că unele ideii foarte importante nu ajung cum trebuie la micuți și aparținători, iar de aici micile deficiențe de informare  pot duce  ușor la mari probleme dentare. Mai ales că trăim în epoca în care putem citi orice pe internet fără a avea certitudinea corectitudinii informației… astfel perpetuandu-se unele mituri.. fără vreun substrat științific.

Unul din miturile cele mai grave ( să spun așa) este acela că lumea crede că dinții de lapte sunt limitați ca importanță, doar pentru că stau pe arcadă un număr scurt de ani. Din acest motiv sunt uneori lăsați  să se carieze și să se distrugă mai devreme de timpul lor real, crezând că este firescul lucrurilor.

"De ce i-aș trata dintele de lapte? Oricum cade, nu?"...

Da.. cade.. dar ar trebui să cadă la timpul lui.. pentru că prezintă unele roluri foarte importante pentru dezvoltarea armonioasă a întregului aparat dento-maxilar.

De aceea am ales să vorbesc  prima oară despre importanța dentiției de lapte ( temporare), în special  pentru că un număr mare de oameni privesc cu superficialitate acest tip de dinți. Chiar dacă sunt niște dinți care cad și viața lor pe arcadă este limitată, asta nu înseamnă că rolul lor este unul minor și ne putem lipsi de ei sau neglija, ba din contra.

Dinții temporari sau de lapte, uneori întâlniți și sub denumirea de dinți de bebeluși (denumire eronată pentru că există situații când cei mici se nasc cu 1-2 dinți în cavitatea orală) au un rol foarte bine stabilit și anume acela de a păstra locul dintelui definitiv care va veni în loc. Din acest motiv dinții de lapte trebuie să rămână intacți și cât mai mult timp pe arcadă, până la vârsta lor naturală de exfoliere astfel menținând un echilibru la nivelul întregii cavități orale, dând copilului șansa de a avea de la început o ocluzie corectă, o dezvoltare armonioasă a oaselor maxilare fără  vreo urmă de anomalie dento-maxilară.

Cu alte cuvinte, dintele de lapte ține locul dintelui definitiv care îi va lua locul ( dinte definitiv care prin natura sa este mai mare ca dimensiune). 

"Așa și? Cade unu, crește altul…"

Corect, dar din punct de vedere al dezvoltării corecte contează mult timpul când cade…

Am să vă dau un exemplu simplu, datorită cariilor multiple, dinții copiilor ajung să cadă mai repede.. dintele definitiv din os ( acolo stă el și crește până erupe) dacă nu are dintele de lapte deasupra lui, nu va stă în os.. și va ieși mândru și frumos înainte de timpul lui de erupție… acestă erupție timpurie fiind un lucru cu conotație negativă. 

Să presupunem că un dinte de lapte, dinte care în mod normal ar cădea în jur de 11 ani, cade datorită carilor la vârsta de 7 ani.. Iar dintele definitiv care îl va înlocui erupe mai devreme.. Problema reală este,  că dintele definitiv este mai mare cu 30% decât cel de lapte și  oasele maxilare la 7 ani sunt real mai mici decât la 11 ani.  Altfel spus, pe un loc redus va crește un dinte mai mare cu o treime. Fenomen care va atrage după sine următoatele neajunsuri:

  1. Se va perturba ocluzia ( mușcătura )
  2. Dinții definitivi vor erupe strâmb pentru că oasele maxilare nu au avut timp să se dezvolte suficient.
  3. Masticația și alimentația vor avea de suferit.
  4. Din cauza lipsei dinților de lapte , copii pot fii ținta unor  atacuri de tip bullying.
  5. Dinții care sunt vecinii dintelui ce va cădea mai rapid, vor caută să se încline către alți dinți, pentru a avea contact, lucru ce va determina aplecarea dinților și micșoarea spațiului de erupție a dintelui definitiv.

De obicei tot ce voi spune în aceste comunicării, să le numesc așa, sunt lucruri adevărate, observate de mine în decursul aniilor de experință și mereu voi demostra ce zic prin poze intraorale și/sau radiografii ale unor cazuri relevante pentru subiectul ales, pentru a încerca ca ideea principală să se transmită cât mai bine, de aceea în viitor voi dedica o comunicare doar examenelor complementare în stomatologia pediatrică.

Mai jos este radiografia panoramică a unui copil în vârstă de 11 ani​

La nivelul mandibulei ( dreapta jos – cum ați privi în oglindă) se observă cum 2 dinți, mai exact molarul unu definitiv și premolarul unu sunt foarte înclinați în dorința de a se atinge, în plus în acest caz lipsește premolarul doi mandibular dreapta.

Ce implicație are acest lucru?

Trăim în era implanturilor dentare.. “Punem un implant și aia e…” 

Din păcate, nu e chiar așa de simplu deoarece spațiul este foarte redus pentru inserția unui implant.. 

Atitudinea terapeutică corectă ar fi un tratament ortodontic, în cazul fericit dacă se pretează.. deoarece  dintr-un banal molar de lapte pierdut devreme se nasc tratamente complexe și nu în ultimul rând costisitoare atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere al  timpului tratamentului.

Acesta este doar un caz care subliniază importanța menținerii dentiției de lapte până în momentul  natural al exfolierii. 

Perioada copilăriei, este, perioada cea mai importantă în dezvoltarea armonioasă a aparatului dento-maxilar. Este momentul  în care se pun bazele obiceiurilor bune și deprinderilor corecte care vor urmări copilul, devenit adult, pe toată perioada vieții. Un start bun din punct de vedere al igienei dentare , al educației copilului, al prevenției carioase, al integrității denției temporare nu fac altceva decât să ajute viitorul adult pentru a avea o dentiție definitivă fără procese carioase  și un aparat dento-maxilar fără probleme. 

Există conceptul eronat, că dinții temporari nu sunt importanți, ei având o viață efemeră la nivelul arcadelor dentare, lucru complet greșit. Sunt unele aspecte specifice care țin de integritatea arcadelor dentare, care pot afecta pacientul pe termen lung.

 

În concluzie

Dinții temporari sunt menținători de spațiu în mod natural , pregătind arcadele dentare pentru dentiția definitivă, acesta fiind doar un motiv pentru care ar trebui să avem grijă de ei și să îi tratăm cu egală atenție ca și dinți definitivi.

Acest articol ți-a fost oferit de către: Dr. Pedodonție Dona Iordan

Dacă ai vreo întrebare legată de acest subiect sau de oricare alt subiect nu uita că îmi poți scrie aici: Medic.Chat , iar eu iți voi raspunde în cel mai scurt timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *