9 semne ale autismului la copilul tău
Când sunt la cabinet și vine la consult un copil ce îmi atrage atenția că are un coportament diferit, atunci eu mă stau și mă gândesc: “Oare are autism sau nu?”
Eu sunt medic pediatru și nu sunt medic specialist pe psihiatrie pediatrică, însă rolul meu este să ridic suspiciunea de autism.
Pe parcursul consultației eu adresez câteva întrebări părinților pentru a vedea unde ne situăm. În acest filmulet îți voi spune care sunt acele întrebări
1.Ați observat cumva ca copilul prezintă o zonă restrânsă de interese pentru lumea din jur?
Un copil obișnuit explorează lumea în mod natural, fiind curios în legătură cu o varietate de activități și subiecte. Aceasta îl ajută să învețe și să-și dezvolte abilități în multiple direcții. De exemplu, ar putea fi atras de desen într-o zi, de construcții cu LEGO în alta, și de jocuri de rol cu prietenii în altă ocazie. Această diversitate de interese contribuie la o dezvoltare echilibrată, permițându-i să își cultive creativitatea și să descopere lucruri noi constant.
În schimb, un copil cu autism tinde să își canalizeze atenția într-un mod mult mai concentrat și restrâns. Acesta poate deveni profund fascinat de un anumit subiect sau activitate, precum trenurile, animalele marine, cifrele sau anumite tipuri de jucării. Interesul poate deveni atât de intens încât copilul se va dedica aproape exclusiv acelui subiect, adesea vorbind despre el în detaliu sau revenind la aceleași activități în mod repetat.
Această fixare nu este doar o simplă preferință, ci poate ajunge să devină o adevărată obsesie. De exemplu, un copil cu autism ar putea petrece ore în șir aliniind mașinuțele sale după culoare sau mărime, construind același puzzle în mod repetat sau recitând lista planetelor din sistemul solar cu o precizie uimitoare. Această tendință de a se concentra pe un interes specific poate aduce beneficii, cum ar fi dezvoltarea unor cunoștințe foarte detaliate și abilități remarcabile în acel domeniu. Totuși, poate limita explorarea altor zone de interes și poate afecta capacitatea copilului de a interacționa social.
În plus, pentru un copil cu autism, aceste interese speciale pot fi și o modalitate de a găsi confort într-o lume pe care o percepe ca fiind copleșitoare și imprevizibilă. Într-o rutină bine stabilită și într-un subiect pe care îl înțelege profund, copilul găsește o senzație de siguranță și control.
2.Are o rutină rigidă?
Pentru copiii cu autism, rutina nu este doar o preferință, ci o necesitate care le conferă un sentiment de siguranță și predictibilitate într-o lume care, adesea, li se pare imprevizibilă și copleșitoare. Acești copii se simt adesea confortabil doar atunci când lucrurile se desfășoară exact așa cum se așteaptă. De aceea, ei tind să fie foarte rigizi în ceea ce privește ordinea activităților zilnice, iar schimbările neașteptate pot provoca reacții emoționale intense.
De exemplu, un copil cu autism poate insista ca masa să fie servită la aceeași oră în fiecare zi, cu aceleași alimente prezentate într-un anumit mod. Dacă o componentă din această rutină este alterată – fie că este vorba de o farfurie diferită, o schimbare în ora mesei sau chiar modul în care mâncarea este tăiată – acest lucru poate declanșa o criză emoțională majoră. Această criză nu este un simplu acces de furie, ci o reacție de anxietate profundă cauzată de faptul că realitatea nu mai corespunde cu așteptările copilului.
Pentru acești copii, menținerea unei rutine riguroase este modul în care reușesc să își păstreze sentimentul de control. Rutina devine un punct de sprijin în fața schimbărilor pe care nu le pot anticipa sau înțelege ușor. Astfel, respectarea unui program fix nu este doar un capriciu, ci un mecanism prin care copilul încearcă să își regleze emoțiile și să gestioneze anxietatea.
Deși pentru părinți și îngrijitori poate părea copleșitor să mențină această rigiditate, este important de înțeles că astfel de comportamente nu sunt menite să fie manipulative. În schimb, sunt o expresie a modului în care copilul încearcă să facă față disconfortului psihologic. Totuși, pe termen lung, este util să se introducă treptat mici ajustări în rutina copilului, însoțite de sprijin și încurajare, pentru a-l ajuta să devină mai flexibil și să gestioneze mai bine schimbările inevitabile din viața de zi cu zi.
Strategiile precum anunțarea din timp a modificărilor, utilizarea unor calendare vizuale sau oferirea de alternative pot contribui la reducerea anxietății. În timp, aceste tehnici pot ajuta copilul să tolereze schimbările cu mai puțină dificultate, permițându-i astfel să devină mai adaptabil și să își extindă zona de confort.
3.Cât de sensibil este la stimulii din jur?
Un copil cu autism poate experimenta lumea senzorială într-un mod mult mai intens și copleșitor decât cei din jur. Ceea ce pentru majoritatea oamenilor sunt sunete, mirosuri sau atingeri banale, familiare, pentru un copil cu autism pot fi surse majore de stres. De exemplu, zgomotul constant al traficului, care pentru noi trece adesea neobservat, poate deveni insuportabil, declanșând sentimente de anxietate și chiar crize emoționale.
Această hipersensibilitate nu se limitează doar la sunete. Mirosurile pot fi percepute într-un mod extrem de intens și neplăcut; un parfum obișnuit folosit în casă poate deveni o adevărată povară senzorială. De asemenea, senzațiile tactile pot fi greu de suportat. Textura anumitor materiale, cum ar fi hainele din lână sau chiar etichetele de pe tricouri, pot provoca disconfort fizic semnificativ. Uneori, chiar și o atingere blândă a unui părinte sau a unui prieten poate fi percepută ca fiind invazivă și dureroasă.
Această hipersensibilitate senzorială este adesea înțeleasă greșit ca fiind un comportament capricios sau exagerat, dar, în realitate, copilul nu face decât să reacționeze la un disconfort real pe care nu îl poate controla. Stimulii senzoriali percepuți ca fiind neplăcuți pot duce la suprastimulare, ceea ce îi poate face pe acești copii să devină agitați, anxioși sau chiar să se retragă complet dintr-un mediu care li se pare intolerabil.
De aceea, este foarte important ca părinții și îngrijitorii să înțeleagă aceste sensibilități și să creeze un mediu care să fie cât mai confortabil pentru copil. De exemplu, folosirea unor căști pentru reducerea zgomotului, alegerea hainelor din materiale moi și evitarea mirosurilor puternice pot contribui la reducerea disconfortului și a stresului. De asemenea, asigurarea unor spații liniștite unde copilul să se poată retrage atunci când se simte copleșit poate fi de mare ajutor pentru a-l ajuta să gestioneze aceste provocări senzoriale.
4.Cât de mult vorbește copilul?
Un copil cu autism poate avea dificultăți semnificative în dezvoltarea limbajului, vorbind foarte puțin sau, în unele cazuri, deloc. Acest lucru nu înseamnă că nu înțelege ceea ce se întâmplă în jurul său, ci mai degrabă că întâmpină obstacole în a-și exprima gândurile și emoțiile verbal. Fiecare copil este diferit: unii pot folosi doar câteva cuvinte pentru a comunica nevoile de bază, în timp ce alții pot fi complet nonverbali, preferând să folosească gesturi, expresii faciale sau alte forme de comunicare nonverbală.
Această lipsă de limbaj poate fi extrem de frustrantă pentru copil, deoarece are multe lucruri pe care ar dori să le exprime, dar nu dispune de instrumentele necesare pentru a face acest lucru. Frustrarea poate duce adesea la comportamente precum plânsul, crizele de furie sau retragerea socială, mai ales atunci când simte că nu este înțeles. Copiii cu autism pot, de asemenea, evita să inițieze conversații sau să răspundă la întrebări, chiar dacă pot înțelege întrebările puse.
Pentru unii copii cu autism, comunicarea nu este doar o chestiune de lipsă de cuvinte, ci și o dificultate în a înțelege subtilitățile sociale ale conversației. De exemplu, ei pot avea dificultăți în a interpreta tonul vocii, expresiile faciale sau limbajul corporal al celorlalți, ceea ce face ca interacțiunile să fie confuze și stresante.
Pentru a sprijini acești copii, părinții și educatorii pot utiliza diverse strategii, cum ar fi limbajul semnelor, pictogramele, dispozitivele de comunicare augmentativă și aplicațiile specializate. Aceste metode pot ajuta copilul să comunice mai eficient, reducând astfel frustrarea și permițându-i să se exprime în moduri care îi sunt mai accesibile. De asemenea, intervențiile timpurii de terapie logopedică și jocuri interactive pot stimula dezvoltarea abilităților de comunicare, ajutând copilul să își găsească treptat vocea proprie în lume.
5.Aveți dificultăți în comunicarea cu el?
Un copil cu autism poate întâmpina dificultăți în a răspunde atunci când este întrebat, iar acest lucru poate fi adesea interpretat greșit de către ceilalți. De exemplu, poate părea că evită să răspundă intenționat, că este nepoliticos sau chiar lipsit de interes, însă adevărul este mult mai complex. Creierul unui copil cu autism procesează stimulii și interacțiunile sociale într-un mod diferit față de un copil neurotipic, ceea ce poate face ca răspunsurile să fie întârziate sau, în unele cazuri, absente.
Pentru acești copii, ceea ce poate părea o întrebare simplă poate necesita un efort considerabil pentru a înțelege, a procesa și a formula un răspuns. Uneori, poate exista și o suprasolicitare senzorială în mediul înconjurător – zgomotele de fundal, luminile puternice sau chiar agitația din jur pot face dificil pentru copil să se concentreze pe întrebarea adresată.
Aceste dificultăți nu se limitează doar la comunicarea verbală, ci afectează și comunicarea nonverbală. De exemplu, un copil cu autism poate avea probleme în a menține contactul vizual, a interpreta tonul vocii sau a înțelege gesturile și expresiile faciale. Din această cauză, reciprocitatea naturală a unei conversații – schimbul fluent de întrebări și răspunsuri – poate fi un proces provocator și obositor.
Aceste manifestări nu sunt semne de lipsă de respect sau de proastă creștere, ci reflectă pur și simplu felul în care copilul interacționează cu lumea din jur. În loc să fie judecat greșit, copilul are nevoie de înțelegere și sprijin din partea celor din jur. De exemplu, utilizarea unor întrebări simple, așteptarea răbdătoare a unui răspuns și oferirea unui mediu calm și previzibil pot ajuta copilul să se simtă mai confortabil și să răspundă mai ușor.
Intervențiile timpurii, precum terapia logopedică și terapia comportamentală, pot contribui la îmbunătățirea abilităților de comunicare. De asemenea, încurajarea jocurilor interactive și a activităților sociale structurate poate ajuta copilul să dezvolte abilități de reciprocitate în comunicare, permițându-i să navigheze mai bine în interacțiunile sociale.
6.Face contact vizual?
Copiii cu autism întâmpină adesea dificultăți în a stabili și menține contactul vizual, ceea ce poate afecta atât comunicarea, cât și interacțiunile sociale. Pentru mulți dintre acești copii, contactul vizual poate fi copleșitor sau chiar dureros, ceea ce îi determină să îl evite instinctiv. Din păcate, acest comportament este adesea înțeles greșit, iar copiii pot fi percepuți ca fiind distanți, nepoliticoși sau neinteresați de cei din jur. Însă, în realitate, lipsa contactului vizual nu reflectă o lipsă de interes, ci mai degrabă o modalitate prin care acești copii gestionează supraîncărcarea senzorială.
Pentru copiii cu autism, menținerea contactului vizual poate necesita un efort considerabil, deoarece creierul lor procesează stimulii vizuali și sociali într-un mod diferit. Privirea directă a unei persoane poate fi atât de copleșitoare încât îi distrage de la ceea ce aud sau la ce încearcă să se concentreze. Astfel, evitarea contactului vizual este adesea un mecanism de autoapărare, care le permite să se concentreze mai bine pe conversație fără a fi suprasolicitați.
Această dificultate poate duce la neînțelegeri, deoarece contactul vizual este adesea considerat un semn de respect și de interes în multe culturi. Însă este important să înțelegem că pentru copiii cu autism, absența contactului vizual nu înseamnă lipsa dorinței de a se conecta cu ceilalți. În loc să forțeze un comportament care li se pare inconfortabil, părinții și educatorii ar trebui să încurajeze metode alternative de comunicare, cum ar fi utilizarea cuvintelor, gesturilor sau desenelor pentru a-i ajuta să se exprime.
Sprijinul constant și răbdarea din partea celor din jur pot face o mare diferență. De exemplu, oferirea spațiului necesar și respectarea limitelor copilului în ceea ce privește contactul vizual pot contribui la reducerea anxietății. Intervențiile terapeutice, cum ar fi terapia comportamentală și terapia ocupațională, pot ajuta copilul să devină mai confortabil cu interacțiunile sociale, permițându-i să se conecteze cu ceilalți într-un mod care îi este mai natural și mai puțin stresant.
7. Cât de expresiv este copilul?
Atunci când comunică, copiii cu autism pot avea expresii faciale limitate și pot părea mai puțin expresivi decât ceilalți copii. Această lipsă aparentă de expresivitate poate fi adesea interpretată greșit, dând impresia că acești copii sunt indiferenți sau că nu sunt interesați de conversație. Cu toate acestea, este important de înțeles că aceste manifestări nu reflectă lipsa de emoții sau de dorință de a interacționa, ci mai degrabă dificultățile pe care le au în a-și exprima sentimentele în mod vizibil.
Pentru mulți copii cu autism, utilizarea expresiilor faciale și a limbajului corporal nu vine în mod natural. Aceștia pot avea dificultăți în a înțelege cum să-și ajusteze expresiile pentru a reflecta ceea ce simt sau pentru a răspunde emoțiilor celorlalți. În loc să folosească zâmbete, ridicări de sprâncene sau alte expresii pentru a comunica subtilități emoționale, acești copii pot prefera un mod de comunicare mai direct și literal.
Această expresivitate limitată nu înseamnă însă că nu simt emoții intense. De fapt, copiii cu autism pot avea o gamă largă de sentimente, dar le este dificil să le manifeste în moduri pe care ceilalți să le recunoască ușor. Astfel, interacțiunile lor sociale pot părea reci sau distante, nu pentru că nu le pasă, ci pentru că nu au învățat încă să-și sincronizeze expresiile faciale cu stările lor interioare.
Pentru părinți, profesori și prieteni, este esențial să acorde atenție altor forme de comunicare pe care copilul le folosește. De exemplu, tonul vocii, alegerea cuvintelor sau gesturile simple pot fi indicatori importanți ai emoțiilor unui copil cu autism. Încurajarea acestor copii să se exprime într-un mod care li se pare confortabil, fie că este vorba de cuvinte, desen sau alte mijloace creative, poate ajuta la reducerea neînțelegerilor și la construirea unor legături mai profunde.
Terapia comportamentală, terapia prin joc și alte tipuri de intervenții pot sprijini copilul în dezvoltarea abilităților de comunicare nonverbală, ajutându-l să devină mai încrezător în exprimarea emoțiilor sale. Totodată, crearea unui mediu sigur și lipsit de presiune în care copilul să se simtă înțeles poate face o diferență uriașă în modul în care își exteriorizează sentimentele și interacționează cu ceilalți.
8.Deobicei este retras?
Copiii cu autism tind să fie retrași și pot părea dezinteresați în a-și face prieteni noi sau în a se juca cu alți copii. În loc să caute compania celor de vârsta lor, acești copii preferă adesea să se joace singuri, concentrându-se pe activități care le sunt familiare și care le oferă confort. Această tendință de a evita interacțiunile sociale nu înseamnă însă că nu au nevoie de conexiune sau că nu se bucură de companie, ci reflectă dificultățile pe care le întâmpină în a înțelege și a naviga în complexitatea relațiilor sociale.
Pentru mulți copii cu autism, interacțiunile cu alți copii pot fi copleșitoare și greu de înțeles. De exemplu, interpretarea limbajului corporal, înțelegerea subtilităților conversației și reacționarea adecvată la gesturile sociale pot fi extrem de dificile. Drept urmare, ei pot evita situațiile sociale pentru a nu se confrunta cu stresul și confuzia pe care le resimt adesea în prezența altora.
Această preferință pentru jocul solitar nu înseamnă însă că acești copii nu pot dezvolta relații semnificative. De fapt, atunci când găsesc persoane care le respectă ritmul și preferințele, copiii cu autism pot stabili legături puternice și autentice. Însă, pentru a ajunge la acest nivel de confort, ei au nevoie de timp și de un mediu sigur, în care să nu simtă presiunea de a se adapta la așteptările sociale ale celorlalți.
Sprijinul din partea părinților, profesorilor și colegilor este crucial pentru a ajuta acești copii să se simtă înțeleși și acceptați. De exemplu, încurajarea jocurilor care nu necesită multă interacțiune directă, dar permit o formă de participare comună, cum ar fi construirea cu LEGO sau desenul, poate facilita încet-încet implicarea în activități alături de alții. Terapia prin joc și grupurile sociale structurate pot, de asemenea, să îi ajute pe copiii cu autism să învețe abilități sociale într-un mod treptat și lipsit de presiune, ajutându-i să devină mai deschiși la ideea de a împărtăși timpul și experiențele cu alți copii.
9.Are dificultăți în a-și folosi imaginația atunci când se joacă?
De exemplu, un copil obișnuit poate avea un prieten imaginar, folosindu-și creativitatea și imaginația pentru a inventa jocuri și conversații. În schimb, copiii cu autism au adesea dificultăți în a-și folosi imaginația în acest mod. Pentru ei, conceptele abstracte și jocurile de rol pot fi greu de înțeles și de integrat în activitățile lor zilnice. În loc să își creeze prieteni imaginari sau să se angajeze în jocuri simbolice, acești copii preferă adesea activități concrete și repetitive, care le oferă un sentiment de confort și predictibilitate.
Această diferență nu înseamnă că un copil cu autism nu are imaginație, ci mai degrabă că o folosește într-un mod diferit. În loc să inventeze personaje și scenarii fantastice, copiii cu autism pot fi fascinați de detalii precise și de activități structurate, cum ar fi alinierea jucăriilor, construirea de modele complexe sau studiul în profunzime al unui subiect care îi interesează.
De asemenea, copiii cu autism pot întâmpina dificultăți în a înțelege intențiile sau emoțiile altora, ceea ce face ca ideea de a crea un prieten imaginar – un concept care implică empatie și înțelegerea unor relații sociale fictive – să fie extrem de abstractă și confuză. Pentru ei, lumea interioară a imaginației poate părea prea imprevizibilă, motiv pentru care preferă să se concentreze pe ceea ce este tangibil și concret.
Totuși, asta nu înseamnă că acești copii nu se pot bucura de jocuri sau povești. De exemplu, ei pot fi atrași de povești cu structuri clare, personaje bine definite și repetiții previzibile. Prin expunerea treptată la jocuri imaginative ghidate și prin sprijinul terapeuților, părinților și educatorilor, copiii cu autism pot învăța treptat să exploreze și să-și extindă abilitățile de imaginație, într-un mod care le este accesibil și care le respectă nevoile unice.
În concluzie
Bibliografie
Baron-Cohen, S. (2008). Autism and Asperger Syndrome. Oxford University Press.
- O carte esențială care explică diferențele și spectrul tulburărilor de dezvoltare, precum și strategiile de sprijin pentru copiii cu autism.
Attwood, T. (2007). The Complete Guide to Asperger’s Syndrome. Jessica Kingsley Publishers.
- Un ghid detaliat despre diagnosticarea și gestionarea simptomelor de autism, cu accent pe comunicare și interacțiuni sociale.
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.). American Psychiatric Publishing.
- DSM-5 este sursa principală pentru criteriile de diagnosticare a autismului și a altor tulburări neurodezvoltamentale.
Grandin, T. (2006). Thinking in Pictures: My Life with Autism. Vintage Books.
- O perspectivă unică asupra modului în care persoanele cu autism experimentează lumea, scrisă de una dintre cele mai cunoscute voci din comunitatea neurodiversității.
Gray, C. (2010). The New Social Story Book. Future Horizons.
- O resursă utilă pentru părinți și profesori în sprijinirea copiilor cu dificultăți în înțelegerea interacțiunilor sociale.
Prizant, B. M., & Fields-Meyer, T. (2015). Uniquely Human: A Different Way of Seeing Autism. Simon & Schuster.
- O carte care propune o abordare empatică și înțelegătoare față de copiii cu autism, axată pe susținerea dezvoltării lor într-un mod pozitiv.
Greenspan, S. I., & Wieder, S. (2006). Engaging Autism: Using the Floortime Approach to Help Children Relate, Communicate, and Think. Da Capo Lifelong Books.
- Un ghid pentru părinți și terapeuți despre utilizarea terapiei Floortime pentru a ajuta copiii cu autism să dezvolte abilități sociale și emoționale.
World Health Organization (WHO). (2019). Autism spectrum disorders. Retrieved from https://www.who.int.
- Informații oficiale despre autism, semnele și simptomele sale, precum și orientări pentru diagnosticare și tratament.
National Institute of Mental Health (NIMH). (2020). Autism Spectrum Disorder. Retrieved from https://www.nimh.nih.gov.
- Resurse și informații de încredere privind cercetările și tratamentele actuale pentru autism.
Silberman, S. (2015). NeuroTribes: The Legacy of Autism and the Future of Neurodiversity. Avery Publishing.
- O explorare cuprinzătoare a istoriei autismului și a conceptului de neurodiversitate, cu accent pe acceptare și înțelegere.